Psalmul 2

1 Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte?
2 Împăraţii pământului se răscoală şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicând:
3 „Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!”
4 Cel ce şade în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei.
5 Apoi, în mânia Lui, le vorbeşte şi-i îngrozeşte cu urgia Sa, zicând:
6 „Totuşi Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfânt.”
7 „Eu voi vesti hotărârea Lui”, zice Unsul. „Domnul Mi-a zis: ‘Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut.
8 Cere-Mi şi-Ţi voi da neamurile de moştenire şi marginile pământului în stăpânire!
9 Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar.’”
10 Acum dar, împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune! Luaţi învăţătură, judecătorii pământului!
11 Slujiţi Domnului cu frică şi bucuraţi-vă tremurând.
12 Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi câţi se încred în El!