Gheorghe Zamfir - Memory

Gheorghe Zamfir (n. 6 aprilie 1941, Găești, județul Dâmbovița) este un naist virtuoz și compozitor român, supranumit Regele naiului.[necesită citare] Exprimându-se artistic printr-un instrument aproape uitat (naiul, numit și fluierul lui Pan), reușește să cucerească aplauzele întregii planete. Modifică forma, construcția și tehnica naiului, lărgindu-i considerabil paleta de interpretare. Introduce naiul în toate stilurile și genurile muzicale, revoluționând sunetul la scară universală și aducând naiul în atenția publicului modern.

Pe lângă prestigioasa carieră de muzician, se manifestă ca artist și în domeniul literar și al artelor plastice, publicând versuri, eseuri și o carte autobiografică și expunând picturi proprii în țară și în străinătate.
Biografie[modificare | modificare sursă]
După o carieră muzicală de succes, în 1982, în plin comunism, dedică un concert lui Dumnezeu. Cade în dizgrația cuplului Ceaușescu. Este nevoit să plece în exil.

„Urlând de durere, cu inima sfâșiată în bucăți, am luat drumul exilului, în luna martie 1982, cu două valize și cu naiurile la spinare. Pașaportul mi l-a băgat în buzunar fostul ministru de Externe, Ștefan Andrei, care mi-a spus: "Pleci și nu te mai întorci. Altfel, Ceaușescu te omoară!". Exilul a fost absolut teribil pentru mine. Dacă nu plecam din țară eram arestat, condamnat și poate pierdut fizic.”
Cariera sa continuă și în exil, bucurându-se de succes mondial. Primește numeroase premii și distincții. În 1986, în Canada, din relația cu Susan Nichols, i se naște unicul fiu, Emmanuel Teodor Zamfir, actualmente baterist într-o formație rock din Montreal. În 1995 se căsătorește cu Marie Noëlle, la Paris. Revenit în România după Revoluția din 1989, traversează o perioadă de dificultăți financiare din cauza datoriilor acumulate față de fiscul francez, care îi confiscă posesiunile din Franța pentru că nu și-ar fi plătit impozite de milioane de euro.[1] Acest fapt nu îl împiedică să își continue cariera artistică.

Familia;
În anul 1994 s-a căsătorit cu Marie Noelle, de care a divorțat în 2010.

Educație;
Manifestă înclinații muzicale din copilărie, când este atras de muzica lăutarilor, una din dorințele sale cele mai arzătoare fiind să cânte la acordeon cu taraful de țigani. În 1955, la vârsta de 14 ani, tatăl său îl înscrie la Școala de muzică nr. 1 din București (astăzi Liceul de Muzică Dinu Lipatti), cu intenția de a studia acordeonul, dar este acceptat la clasa de nai a profesorului Fănică Luca, unde demonstrează o abilitate extraordinară pentru acest instrument. Iată cum evocă Gheorghe Zamfir întâlnirea sa cu Fănică Luca:

„Asta se întâmpla prin 1950, când am fost acceptat la Școala Specială de Muzică numărul 1 din București. Aveam 14 ani. Am reușit la examen, în comisia care alegea elevii după conformația fizică. Acești profesori, din comisie, erau vreo 14-15. Eu venisem de la țară, habar n-aveam cine e Fănică Luca.
Văzând că am configurația pentru acest instrument, Fănică Luca mi-a zis să încerc să cânt la nai. Eu i-am zis că refuz și am plecat din clasă. Tata m-a împins din nou, mi-a dat și două palme, și așa am rămas cu titlu de încercare la nai, pentru două luni, dacă nu-mi convine, pot să plec, ceea ce s-a și întâmplat. După două luni, din cauza efortului fizic am părăsit naiul. M-am dus la clasa de contrabas.
M-a căutat Fănică Luca, la câteva zile, prin școală, mi-a dat câteva palme și m-a întors la clasă. Mi-a zis: «Cu trei melodii am cucerit Globul Pământesc. Tu ai să-l cucerești mai mult ca mine. Nu-ți dai seama că ai talent?». Și am rămas la clasă.”
În 1961, după bacalaureat, se înscrie la Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu din București, pe care îl absolvă cu o dublă specializare, în Pedagogie (1966) și în Dirijorat pentru cor și orchestră (1968). Pe 24 martie 2005 își susține doctoratul, obținând calificativul summa cum laude pentru teza intitulată Naiul - geneză, evoluție și semnificație, coordonată de profesorul universitar Gheorghe Oprea.

Inovator al naiului;
Gheorghe Zamfir aduce schimbări inovatoare naiului tradițional românesc de 20 de tuburi, înlocuindu-l cu noi variante conținând succesiv 22, 25, 28 și 30 de tuburi, pentru lărgirea domeniului tonal, astfel: naiul alto (22 de tuburi), tenor (25 de tuburi), bas (28 de tuburi) și naiul contrabas (30 de tuburi – apărut în 1972). Reușește să obțină câte nouă tonuri pentru fiecare tub, prin modificarea ambușurei. În acest fel devine posibilă interpretarea melancolică la nai a doinelor, cântecelor de leagăn, bocetelor și chiar a unor inflexiuni ale vocii umane. Își asamblează singur naiurile, din lemn de bambus, și le acordează cu ajutorul unei mici cantități de miere de albine introdusă în tuburi. În 2003 confecționează naiul numit Gigantul, având 42 de tuburi, 1,35 m înălțime și 1,2 m lățime.